Marcelin Șolot, primarul comunei Mărgineni, a fost condamnat definitiv la 2 ani și 9 luni de închisoare, cu suspendare. Inițial, fusese condamnat la 6 ani, cu executare.
Pe lângă faptul că-și va pierde mandatul de primar, Marcelin Șolot ”va fi sub supraveghere”, timp de 4 ani, și totodată va fi obligat să presteze muncă în folosul comunității, fie în cadrul Primăriei comunei Mărgineni sau al DGASPC Bacău, timp de 80 de zile.
În baza acestei sentințe, locuitorii comunei Mărgineni vor rămâne fără primar, ceea ce înseamnă că la Mărgineni începe de astăzi …campania electorală.
Extras din sentință:
…În temeiul art.396 al.1,2 și 10 din C.p.p. condamnă inculpatul Șolot Marcelin, fără la pedeapsa de 2 ani ?i 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 al. 1 C. pen., cu aplicarea art. 35 al.1 din C.p. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b, g C. pen., pe o durată de 4 ani potrivit art. 66 al. 1 C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 68 al. 1 lit. c C. pen. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 65 al. 3 C. pen. În temeiul art. 72 C. pen., deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului Şolot Marcelin, durata reţinerii de 24 de ore, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la data de 27.07.2015 la data de 08.10.2016 inclusiv. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 al. 1 C. pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 2 lit. b C. pen., impune inculpatului să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială desfăşurat de Serviciul de Probaţiune Bacău sau în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 al. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei Mărgineni sau al DGASPC Bacău, pe o perioadă de 80 de zile. În baza art. 91 al. 4 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În temeiul art. 396 al. 6 şi 16 lit. f C. pr. pen. şi al art. 153 al. 1 cu referire la art. 154 al. 1 lit. d C. pen., încetează procesul penal fa?ă de inculpatul ?olot Marcelin pentru infrac?iunile de participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută de art. 52 al. 2 C. pen. raportat la art. 321 C. pen., fals intelectual prev. de art.321 al.1 din C.p. cu aplic. art.35 al.1 ( 3 acte materiale) , fals intelectual prev. de art.321 al.1 din C.p. cu aplic. art.35 al.1 ( cinci acte materiale) ?i infrac?iunea prev. de art.301 al.1 din C.p. întrucât a intervenit prescrip?ia răspunderii penale…”
foto: Facebook: Marcelin Solot