Cine e de vină? Adolescentul care a traversat strada în fugă sau șoferul mașinii de poliție?

Un adolescent a fost lovit, joi, pe trecerea de pietoni de o mașină a poliției, în zona gării din Bacău. Tânărul de 16 ani a fost rănit ușor și a ajuns la spital.

I s-au făcut investigatiile la CT și nu a relevat nicio problemă craniană. După această investigație, tatăl copilului a refuzat internarea, urmând ca adolescentul să revină la spital dacă starea de sănătate i se înrăutățeste.

În momentul traversării (fulger), pietonul nu s-a asigurat niciun moment, ci a considerat că acele marcaje albe pentru trecerea pietonilor îl protejează chiar și de o mașină de poliție.

Necunoașterea obligațiilor pe care le au pietonii

Adolescentul a traversat în alergare, iar asta nu e o ”obligație” trecută în  OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și Regulament din 4 octombrie 2006 de aplicare a ordonanței.

Șoferul mașinii de poliție ar fi putut opri mai repede pentru a-l evita pe adolescent?

”Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător. Ideea este ca traversarea să fie cât mai rapidă și previzibilă, dar nu în alergare… În cazul adolescentului de 16 ani, e greu de crezut că impactul putea fi evitat”

Se fac cercetări: culpa poate fi ori a șoferului, ori a pietonului.

Eu zic că pietonul va primi o sancțiune.

Trebuie urmărit subiectul, atât de șoferi, cât și de pietoni, mai ales de cei care traversează sau conduc cu ochii în telefon.

foto: ovidiu-sava

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *