A murit Nicolae Manolescu. A fost unul dintre cei mai importanți critici literari români din ultimele decenii

Nicolae Manolescu, unul din cei mai importanti critici și istorici literari români de după Al Doilea Război Mondial, a decedat sâmbătă 23 martie, la 85 de ani. Cauza decesului fiind un stop cardiac. A fost transportat de urgență la Spitalul Elias din Capitală într-o stare gravă în cursul zilei de vineri.

Nicolae Manolescu, născut Nicolae Apolzan, a fost un critic și istoric literar român, cronicar literar și profesor universitar, membru titular al Academiei Române (din 2013). A activat și ca politician după Revoluția din 1989. Ambasador al României la UNESCO și președintele Uniunii Scriitorilor din România (pentru al doilea mandat). Manolescu este considerat, în general, ca unul dintre cei mai importanți critici literari români din ultimele decenii. În legislatura 1992-1996 a fost ales ca senator în județul Sibiu pe listele partidului OCL-(PAC).

Una dintre cărțile sale fundamentale este Istoria critică a literaturii române, apărută în 2008 într-o ediție definitivă. Este, de asemenea, directorul revistei România literară. În luna decembrie 2011, Senatul Universității din București l-a declarat Profesor emerit. Administrația prezidențială l-a decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce, cea mai înaltă distincție a statului român.

Nicolae Manolescu a menționat că în biografia sa există două persoane care l-au influențat decisiv. În ceea ce ține de literatură, a fost George Călinescu, iar în materie de carieră, cea universitară, a fost George Ivașcu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *