Începând cy data de 16 mai, încă 7 municipii reședință de județ sunt interconectate la Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC.
Cetățenii din municipiile reședință de județ Alexandria, Arad, Călărași, Oradea, Ploiești, Târgoviște și Târgu-Jiu, vor putea accesa, începând de astăzi, 16 mai 2024, digital serviciile de stare civilă naștere și deces.
Astfel, platforma destinată desfășurării activității ofițerilor de stare civilă este accesibilă, și în județele Arad, Bihor, Călărași, Dâmbovița, Gorj, Prahova și Teleorman.
Evenimentele de viată naștere și deces vor fi înregistrate în format digital. Eliberarea certificatului de naștere sau deces realizându-se în format digital, iar la cererea titularului/aparținătorului și în format fizic, printat pe un formular securizat.
Întrucât, extinderea Sistemului Informatic Integrat se realizează etapizat, fiind necesară interconectarea celor 3188 de unități administrativ-teritoriale, platforma destinată prestării serviciilor exclusiv on-line cetățenilor, la momentul actual, nu poate fi accesibilă.
În prezent, pentru a obține un certificat de stare civila naștere sau deces, persoana se deplasează la oficiul de stare civilă unde depune documentele necesare, respectiv, cererea de eliberare a certificatului de stare civilă, document care se poate elibera atât în format digital, solicitantul trebuind să comunice ofițerului de stare civilă o adresă de poștă electronică, dar și în format fizic, printat pe un formular securizat, în funcție de opțiunea cetățeanului
Extinderea, la nivel național, a Sistemului Informatic are ca termen de finalizare data de 24 septembrie 2024.