Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler, pentru Colegiul ,,N. V. Karpen” din Bacău

 

Sâmbătă 5 octombrie, cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, Președintele României, Klaus Iohannis a semnat o serie de decrete de decorare a unor instituții de învățământ din țară, printre acestea numărându-se si Colegiul „Nicolae Vasilescu Karpen” din Bacău

Astfel, în semn de apreciere și recunoștință pentru contribuția dascălilor la dezvoltarea României prin educație, pentru profesionalismul și dăruirea cu care s-au dedicat misiunii transformatoare a școlii în viața elevului, dar și a comunității, preocupându-se de continua îmbunătățire a actului educațional, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler pentru Colegiul ,,N. V. Karpen” din Bacău.

 

„Multumesc, doamnelor si domnilor directori! Dumneavoastra, profesorilor, copiilor si familiilor din comunitatile pe care le reprezentati!
Recunoasterea pe care directorii a 101 scoli din toata tara au primit-o astazi chiar de la Presedintele Romaniei, E.S. Domnul Klaus Iohannis, la Ceremonia organizata cu prilejul Zilei Mondiale a Educatiei la Palatul Cotroceni, poarta in ea recunostinta pentru munca, profesionalism si devotament pentru scoala!
Educatia este echilibru, iar in contextul geopolitic actual scoala este speranta. Avem nevoie sa fie performanta, insa, in aceeasi masura, incluziune si echitate.
Va multumesc pentru exemplul ca implicarea, consecventa si puterea de adaptare pot face o scoala asa cum copiii nostri au nevoie sa fie!” a transmis Ministrul Educatiei, Ligia Deca.
Alaturi de Colegiul „N.V.Karpen”,  Judetul Bacau a mai obtinut inca doua premii importante pentru alte doua instituii de invatamant:
  • Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Mare Ofițer – Colegiul Național „Ferdinand I” din Municipiul Bacău, Județul Bacău;
  • Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Comandor – Școala Gimnazială „Scarlat Longhin” din Comuna Dofteana, Județul Bacău;

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *