Pentru creșterea gradului de siguranță în rândul cetățenilor, în prima lună a anului 2024, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău au executat 34 de controale la obiective de investiții, operatori economici, instituții și alte categorii de obiective.
În urma controalelor, personalul specializat a identificat 221 deficiențe, sancționate contravențional astfel:187 de avertismente și 34 de amenzi în cuantum de 486.000 lei.
Printre principalele deficiențe se numără: neechiparea construcților cu instalații de detecție și stingere cu hidranți interiori, lipsa autorizației de securitate la incendiu și neasigurarea funcționării la parametrii proiectați a iluminatului de securitate pentru marcarea căilor de evacuare.
De asemenea, în perioada de referință au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale complementare, respectiv retragererea autorizației de securitate la incendiu, ca urmare a pierderii valabilității (6 cazuri) și oprirea funcționării ori utilizării contrucțiilor sau amenajărilor, pentru două obiective cu destinația turism.
Totodată, pe timpul activității de control, inspectorii de prevenire au desfășurat acțiuni de informare preventivă și exerciții de alarmare, evacuare și intervenție la locul de muncă, în caz de incendiu sau în situații de protecție civilă, la care au participat peste 1300 de angajați.
Prevenirea situațiilor de urgență reprezintă unul dintre obiectivele prioritare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, aspect realizat atât prin intermediul activităților de informare preventivă, cât și prin intermediul acțiunilor de control.