Ieri fuseră oltenii pe malul Bistriței și ne bătură, dar nu ne impresionară. Universitatea Craiova a câștigat meciul, FC Bacău a câștigat respectul, dar cel mai mare câștigător a fost publicul!
Campionii României nu au fost prea vioi în meciul cu FC Bacău, din Cupa României. Au câștigat prima repriza prin pragmatism, dar în a doua – doar ”prazul” i-a salvat. La pauza meciului, probabil Mister Enache i-a descălțat pe moldovenii noștri de opinci și le-a dat ghetele de fotbal, iar schimbarea de atitudine și implicare s-a văzut și la televizor.
Două Craiova, Unul Bacăul. Goluri.
Final de meci fain și atmosferă nostalgică – trecură anii în care Bacăul era în A. Meciul de ieri s-a jucat pe stadion, dar la Ruși-Ciutea, cel al băcăuanilor – Municipalul – este în conservare.
A jucat și Ștefan Bairam, aplaudat de copii, și huiduit de public, dar atât. Chiar dacă au câștigat în vestiarul campionilor nu a fost bairam.
După ce oltenii au rămas în 10, Bacăul a avut șansa egalării. Povestea meciului de cupă putea avea un alt final.
FC Bacău – Universitatea Craiova 1-2 – Cupa României, Grupa D
Marcatori:
în minutul 25, 0-1 prin Aimé Nsimba – a finalizat cu o minge ”programată” să intre în poartă
în minutul 44, 0-2 prin Baptiste Roux – a fost la locul potrivit…pentru el.
în minutul 52, prin Robert Ciobanu – fain jucător
foto fc bacau – vem