În anul 2023, ANCOM a desfășurat 3.579 de controale pentru a asigura aplicarea și respectarea prevederilor legislației și reglementărilor impuse de Autoritate în vederea promovării concurenței pe piețele de comunicații electronice și de servicii poștale și pentru protejarea drepturilor și intereselor utilizatorilor.
Ca urmare a controalelor, ANCOM a transmis 171 de notificări și a aplicat 742 de avertismente şi 446 de amenzi contravenționale, în valoare totală de 2.857.000 de lei, sumă ce se constituie venit la bugetul de stat.
132 de amenzi contravenționale în cuantum total de 1.376.500 de lei au fost aplicate de Autoritate furnizorilor de servicii de telefonie, cele mai multe amenzi fiind aplicate pentru încălcarea obligațiilor privind încheierea contractelor cu utilizatorii finali, nerespectarea regulamentului de roaming, desfășurarea procesului de portare, modalitatea de transmitere a notificării unilaterale ca urmare a modificării contractelor încheiate cu utilizatorii finali.
Furnizorii de rețele de tip CATV au fost sancționați cu 23 de amenzi contravenționale în valoare totală de 211.000 de lei, majoritatea aplicate pentru nerespectarea condițiilor prevăzute în regimul de autorizare generală, cea mai mare amendă, în valoare de 35.000 de lei, fiind însă aplicată pentru furnizarea de servicii de comunicații electronice fără a avea un contract încheiat cu abonatul în conformitate cu dispozițiile legale.
Pe piața serviciilor poștale, ANCOM a efectuat în anul 2023 un număr de 513 acțiuni de control, în urma cărora au fost aplicate 66 de avertismente și 49 de amenzi contravenționale, în cuantum total de 271.500 de lei, cea mai frecventă încălcare fiind nerespectarea obligațiilor impuse prin regimul de autorizare generală.