Portofel cu bani și acte, găsit și returnat proprietarului de un jandarm
Plutonierul adjutant șef Măciucă Lucian din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, care se afla în serviciul de pază şi supraveghere acces la Serviciul Fiscal Municipal Onești, a găsit pe fereastra din interiorul instituţiei un portofel.
Primul impuls al jandarmului a fost să verifice conţinutului acestuia, în vederea identificării proprietarului, iar în interior a găsit o sumă de bani, precum şi mai multe documente personale.
Ulterior, subofiţerul a identificat persoana, care se întorsese la sediul Serviciului Fiscal Municipal Onești după ce a remarcat lipsa portofelului. Este vorba despre un tânar din municipiul Onești, care a ţinut să mulţumească jandarmului pentru vigilenţa sa şi pentru modul de executare a serviciului.
Jandarmii băcăuani din dispozitivele de pază și protecție instituțională de la cele 29 obiective din competența inspectoratului vor acționa permanent, concomitent cu exercitarea atribuțiilor pentru siguranța obiectivelor păzite, în vederea depistării persoanelor care săvârșesc fapte antisociale de natură penală sau contravențională în apropierea acestora.
Românii care găsesc bani sau alte bunuri pe stradă pot să le păstreze în anumite situații, explică capital.ro
În cazul în care cel care a găsit bunul poate identifica proprietarul într-un interval de 10 zile, acesta trebuie să-l predea direct proprietarului. În situația în care proprietarul nu poate fi identificat sau contactat, bunul trebuie predat Poliției, care va afișa un anunț cu privire la pierderea bunului la sediul său și pe pagina de internet. Bunul este păstrat pentru o perioadă de șase luni, timp în care proprietarul îl poate revendica.
În cazul în care bunul sau o sumă de bani sunt găsite într-un loc public, acestea trebuie predate Poliției în termen de trei zile, cu întocmirea unui proces-verbal.
Ce trebuie să facem când am găsit bunuri pe stradă?
În conformitate cu prevederile legale, va fi asigurată publicitatea datelor referitoare la astfel de situații, fiind un instrument util pentru persoanele care și-au pierdut bunuri. Cei care se regăsesc într-o astfel de situație, trebuie să se prezinte la unitatea de poliție care a primit în custodie bunul pentru revendicarea acestuia.
„Codul civil face următoarele precizări cu privire la astfel de situații:
Art. 942 – Proprietatea bunului găsit
(1) Bunul mobil pierdut continuă să aparţină proprietarului său.
(2) Găsitorul bunului este obligat ca, în termen de 10 zile, să îl restituie proprietarului ori, dacă acesta nu poate fi cunoscut, să îl predea organului de poliţie din localitatea în care a fost găsit.
Acesta are obligaţia de a păstra bunul timp de 6 luni, fiind aplicabile în acest sens dispoziţiile privitoare la depozitul necesar.
(3) Organul de poliţie va afişa la sediul său şi pe pagina de internet un anunţ privitor la pierderea bunului, cu menţionarea tuturor elementelor de descriere a acestuia.
Art. 943 – Proprietatea asupra bunului găsit în loc public
Dacă bunul a fost găsit într-un loc public, el va fi predat, pe bază de proces-verbal, persoanei care deţine un titlu, altul decât titlul de proprietate publică, asupra locului respectiv. În termen de 3 zile de la data preluării bunului pierdut, această persoană este obligată să îl predea, pe bază de proces-verbal, organelor de poliţie din localitate.
În acelaşi termen, anunţul menţionat la art. 942 alin. (3) se va afişa la locul unde a fost găsit bunul”, informează Poliţia Română.
Când putem păstra bunul găsit?
Cu toate acestea, conform articolului 945, punctul patru din Codul civil, dacă proprietarul originar nu revendică bunul sau valoarea acestuia, acesta va fi considerat bun fără stăpân și va fi remis găsitorului pe baza procesului-verbal. În această situație, găsitorul dobândește dreptul de proprietate prin ocupare. Dovada ocupării poate fi făcută prin procesul-verbal menționat sau prin orice alt mijloc de probă.
Prin urmare, în cazul în care găsim bani pe stradă, aceștia pot fi considerați ai noștri numai după expirarea perioadei de șase luni, timp în care proprietarul nu a revendicat bunul. În caz contrar, răspundem civil și/sau penal. sursa: capital.ro