Ce este mai reprezentativ pentru Moinesti: Sonda, Avionul, Monumentul DADA sau Berbecul ?

În trecere prin Moinești, un orășel mic și liniștit, nu ai cum să nu observi că la intrarea dinspre Bacău – stațiunea turistică de interes local (nu prea înțeleg cum vine asta) te întâmpină cu monumentul DADA, iar la ieșirea spre Comănești te pândește un avion – MIG 21.

Monumentul DADA a fost realizat în anul 1996, cu ocazia centenarului nașterii poetului și eseistului moineștean Tristan Tzara (1896-1963) și își are locul lui, dar avionul ?

Mai ciudat e faptul că în Moinești, nici la intrare, nici la ieșire și nici în oraș nu găsești ceea ce este emblematic pentru acest oraș (din 1437), municipiu (din 2001) și stațiune (din 2017): o  sondă, ceva legat de petrol, ceva care să-mi spună cu adevărat care e povestea Moineștiului.

E pacăt să nu știi să pui în valoare ceea ce te reprezintă în condițiile în care extracția petrolului este cunoscută în această regiune de peste cinci secole. Mai mult, începuturile industriei petroliere în România au avut loc în această zonă.

Poate între timp….în Moinești s-a deschis o fabrică de avioane și noi nu știm.

Fiecare face cum crede, dar nu m-ar surpinde să văd mâine sau poimâine că în centrul orașului șade pe un soclu din piatră de râu –  Berbecul de Moinești. Și berbecul poate fi emblematic.

De altfel, orașul e ok, cu oameni.

Nu pot trece cu vederea nici parcul, pe nume Osoiu, o investitie despre care nu știu prea multe, dar care mi-a atras atenția prin faptul că e amplasat cam departe de comunitate.  Doi moineșteni care erau în trecere pe dealul ce a dat și numele parcului au spus că nu folosește nimănui și că e o spălare de bani. Lumea mai vorbește, dar din când în când mai trebuie să pleci și urechea către ei. Asta în condițiile în care nu vrei să fii BERBEC.

Municipiul Moinești este situat în partea de nord-vest a județului Bacău, în bazinul mijlociu al sistemului de râuri Trotuș-Tazlău, la poalele de nord ale Culmii Berzunți, la 480 m altitudine, la 45 km distanță de municipiul Bacău, într-o zonă cu bogate resurse naturale: petrol, cărbune, ape minerale curative.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>