O veste bună: hipermarketurile nu vor mai arunca alimentele la gunoi, le vor pune masa celor nevoiași

La începutul lui februarie 2015, scriam aici despre risipa alimentară. Cum hipermarketurile aruncă alimentele expirate la groapa de gunoi, în loc ca ele să ajungă cu câteva zile înainte de a-și pierde termenul de valabilitate pe masa unui bătrân, a unui copil și nu numai.

Aflu ieri că preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind diminuarea risipei alimentare. Potrivit actului normativ, diminuarea risipei alimentare este un obiectiv urmărit de toţi operatorii economici din sectorul agroalimentar.

Astfel, operatorii economici din sectorul agroalimentar sunt obligaţi să întreprindă măsuri de prevenire a risipei alimentare.

O veste bună.

Acum câteva luni am urmărit un documentar în care am văzut că în Germania, Franța, Anglia, și nu numai, sunt așa zisele magazine Second Food, în care se vinde pâine expirată de o zi, dar și conserve de tot felul ce erau expirate și de câteva luni.  Magazinele sunt autoriazate. Nemții nu se mai plâng ca noi și nu aruncă alimentele la groapa de gunoi, așa cum obișnuiam să o facem. Sper că se va schimba ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>